Femina Chişinău a început slab noul campionat naţional la baschet feminin. Echipa a pierdut meciul cu partida cu Politehnica
Femina Chişinău a început slab noua ediţie a campionatului naţional la baschet feminin. Deţinătoarea Cupei Moldovei a pierdut la o diferenţă de 53 de puncte partida cu Politehnica. Echipa Universităţii Tehnice a început în forţă meciul din cadrul etapei a doua, câştigând primul sfert cu 29-4. La final, Politehnica a învins Femina cu un scor mai des întâlnit în baschetul masculin din Moldova, 98-45.
"Acest meci s-a transformat într-un antrenament pentru noi. Ne-am aşteptat la o replică mai dură din partea adversarelor. Înaintea partidei am aflat că trei jucătoare de la Femina au plecat în România şi nu am avut probleme", a spus antrenorul echipei de la Chişinău, Olga Verghizova.
"Am jucat cu rezervele. La noi 4 oameni se uită acum la meciul România-Ungaria. E mai important probabil pentru ei meciul României decât meciul nostru în deplasare cu UTM-ul", a explicat directorul formaţiei chişinăuiene Ivan Goncearuc.
Victoria Politehnicii s-a datorat în mare parte celor trei jucătoare care au evoluat în sezonul trecut pentru Femina, Marina Suhorucova, Nina Stepanova şi Margarita Schiţco, care au înscris în total 34 de puncte.
"Am avut contract pe un an. Jucătoarele pot alege pentru care echipă să evolueze. Eu de mai multe ori am schimbat clubul, am jucat pentru mai multe formaţii, precum ASEM, echipele din Orhei, Soroca şi formaţia Femina", a zis jucătoareA Politehnica Chişinău, Margarita Schiţco.
Într-un alt meci din etapa a doua, ASEM a învins cu 75-21 formaţia Şcolii Sportive din Râşcani. După două etape, Politehnica este liderul campionatului de baschet, cu două victorii.