FENOMEN misterios în spațiul cosmic! O cometă uriașă se apropie de Pământ
Misteroasa cometă Cometa 2I/Borisov, care provine din afara sistemului solar a trecut duminică prin cel mai apropiat punct al orbitei sale de Soare, iar la 28 decembrie, va trece şi prin apropierea relativă a Pământului.
Corpul ceresc va putea fi observat și cu ajutorul unor telescoape de cameră.
Cometa a fost descoperită la sfârşitul lunii august de astronomul amator Gennady Borisov. Această cometă are o orbită extrem de alungită, ceea ce indică faptul că provine din afara Sistemului Solar
Observaţiile au arătat că Borisov are un cap mic, dar foarte strălucitor, o coadă foarte lungă, iar suprafaţa sa este de culoare roşiatică. Cometa a atins o magnitudine vizuală maximă de aproximativ 15 în timpul trecerii prin periheliu, putând fi observată şi cu ajutorul unor telescoape mici, de 20-25 cm, în condiţii de cer senin, scrie b1.ro
La periheliu, această cometă a trecut la distanţa de aproximativ 2 unităţi astronomice (AU - 1 AU este distanţa medie de la Pământ la Soare, de aproximativ 150 de milioane de kilometri) faţă de Soare.