FENOMENUL MISTERIOS de la Dănceni şi Suruceni. Ce spun specialiștii (VIDEO)
Malul lacului din satul Dănceni este plin de peşte mort. Unii dintre aceştia au o greutate de până la două kilograme. Localnicii sunt îngrijoraţi de situaţie şi le este frică de apariţia unui focar de infecţie.
Pescarii spun că nu este pentru prima dată când peştele din lac moare anume în această perioadă a anului:
"Probabil, nu au suficient oxigen. Peştii ies la mal după două-trei săptămâni de la topirea gheţii. Nu ştiu care este motivul, dar situaţia se repetă în fiecare an. Eu pescuiesc aici de şapte-opt ani."
"Cred că dacă nu spărgeam gheaţa iarna, ar fi murit tot peştele. Aici este un singur soi. Poate a apărut vreo infecţie."
Situaţia este similară la Suruceni. Specialiştii presupun că peştii au murit iarna din cauza temperaturilor scăzute. Motivul exact va fi cunoscut însă în urma analizelor de laborator.
"Am rugat să fie prins peşte viu şi avem doi peşti morţi pe care o să-i trimitem la Centrul Republican de Diagnostică Veterinară pentru cercetare la unele boli bacteriene şi parazitologice", a declarat șeful adjunct de la Direcţia Siguranţa Alimentelor din Ialoveni, Alexei Palade.
În pofida acestei situaţii, mulţi oameni continuă să pescuiască aici:
"Toţi pescuiesc, mănâncă acest peşte şi nu li se întâmplă nimic."
"Dacă ni se va face rău, vom merge să pescuim în alt lac."
Proprietarul iazului a refuzat să discute cu noi, dar a promis că va aduna peştele mort de pe mal şi îl va îngropa.