Fericiţi şi relaxaţi. AMINTIRI din ultima vacanţă a pasagerilor avionului prăbuşit în Egipt (FOTO)
Mai multe fotografii din ultima vacanţă a pasagerilor avionului prăbuşit în Egipt au fost publicate pe reţele de socializare.
Oameni de diferite vârste apar în aceste poze relaxaţi şi fericiţi, fără gândul că ar putea să li se întâmple ceva rău.
O lume întreagă deplânge cele 224 de vieţi pierdute în catastrofa aeriană din peninsula Sinai.
PUBLIKA.MD aminteşte că, în această dimineaţă, copurile neînsufleţite a cel mult 130 de oameni din avionul care s-a prăbuşit sâmbătă în peninsula Sinai din Egipt au ajuns pe aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg. În această misiune au fost implicaţi mai mulţi experţi ruşi şi egipteni.
Avionul Airbus A321, cu 224 de oameni la bord, s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţa, la 23 de minute de la decolare. Zeci de oamenii şi-au exprimat solidaritatea faţă de această nenorocire şi au depus, în faţa aeroportului, flori şi lumânări în memoria victimelor.
Autorităţile egiptene au găsit o fetiţă, în vârstă de trei ani, la tocmai opt kilometri distanţă de locul prăbuşirii avionului.
Vezi şi: MOMENTUL în care avionul rusesc cuprins de flăcări SE PRĂBUŞEŞTE (VIDEO)
- ULTIMA FOTOGRAFIE. Pasageri ai avionului prăbuşit în Egipt, într-o poză făcută la un minut înainte de zbor
- SUPRAVIEŢUIRE MIRACULOASĂ! Cum a scăpat un cuplu din Rusia de tragedia avionului prăbuşit în Egipt
- Toţi cei aflaţi la bordul avionului rusesc prăbuşit AU MURIT. Rudele sunt strivite de durere (VIDEO)
- Catastrofa din Egipt: Corpurile neînsufleţite ale victimelor din avion vor fi aduse la Sankt Petersburg
- Au scăpat ca prin MINUNE! Declaraţiile pasagerilor care nu au urcat avionul prăbuşit în Sinai
- O parte din corpurile neînsufleţite din avionul rusesc, prăbuşit în Egipt, au ajuns la Sankt Petersburg