Fermierii din țară au început să strângă prunele. Aceștia susțin că recolta este mai mică în acest an
Embed:
Agricultorii au început să strângă prunele, iar recolta este mai mică în acest an. Îngheţurile şi seceta le-au afectat munca şi le-au dat peste cap investiţiile. În acest an ei vor culege cu 15 procente mai puţină roadă la un hectar şi nu este exclus că preţul pentru un kilogram ar putea creşte uşor. Alexei Micu din satul Olișcani, raionul Șoldănești, a plantat în 2014 o livadă de pruni Stanley pe o suprafaţă de 10 hectare. Se aşteaptă la o recoltă de cinci tone la hectar, cu aproximativ 10 tone mai puţin decât ar culege într-un an obişnuit.
''Pentru prun este o roadă mică pentru că tehnologic la hectar se prognozează o roadă normală de 15 tone. Ne-a afectat recolta de prun îngheţurile de primăvară a fost mai târziu în acest an.", a spus Alexei Micu.
Totuși, Alexei Micu spune că prunele din acest an sunt mai măşcate și mai frumoase.
"Anul acesta pruna este mai rară noi am lăsat substanţa chimică să-şi facă lucrul ei şi ne-a făcut un fel de rărire chimică astfel că pruna s-a primit destul de măşcată şi în acest caz avem şi un beneficiu de cost.", a declarat Alexei Micu, agricultor.
Alexei Micu are deja semnat un contract cu o companie care îi va cumpăra 40 de tone de prune la un preţ de patru lei şi cincizeci de bani kilogramul. Ulterior, acestea vor fi ambalate şi exportate. Cei 35 de muncitori culeg zilnic în jur de şapte tone de fructe.
"Ele se culeg cu codiţă şi cât mai puţin trebuie de pus mâna pe prună. Lădiţa ajunge în jur de 10, 11 kilograme. La un copac merg în jur de trei, patru lăzi"., a zis , Petru Bernevic, muncitor.
"Prunele sunt frumoase, calitative. Dacă copacul e mai bogat mai repede, dacă mai răruţ mai încetişor oleacă, deam trebuie să le aranjăm mai frumos".
Potrivit Ministerului Agriculturii, în acest an avem plantate 22 de mii de hectare de livezi de pruni. Din cauza îngheţurilor, recolta de fructe va fi cu mult mai mică decât cea preconizată.
"Aceasta va fi în diminuare cu 17 procente mai puţin faţă de ceea ce s-a preconizat vom înregistra o recoltă de 90 mii tone.Desigur că vor fi mai scumpe consider eu că ar fi să înceapă de la 5.80, 6 şi mai mult lei per kilogram", a menționat Vasile Şarban, şef de direcţiei la Ministerul Agriculturii.
În 2019, mai mult de jumătate din cantitatea de prune moldoveneşti recoltate au fost exportate în Rusia, 17 procente - în România, iar alte 10 la sută - în Bulgaria.