Fermierii se aşteaptă la cheltuieli mai mari cu 20% pentru lucrările agricole. "Vom fi nevoiţi să majorăm preţurile"
Cheltuielile pentru lucrările agricole de primăvară vor fi cu aproximativ 20 la sută mai mari anul acesta. Potrivit reprezentanţilor Federaţiei Naţionale a Fermierilor, se întâmplă din cauza scumpirii seminţelor, carburanţilor şi îngrăşămintelor. Din această cauză, şi producţia agricolă va fi mai scumpă.
Serghei Catarău cultivă de 10 ani porumb şi floarea soarelui. Anul acesta, el nu se ştie dacă va reuşi să-şi recupereze cheltuielile.
"Motorina s-a scumpit cu un leu faţă de anul trecut. Mai sunt scumpiri la seminţele de import. Trebuie să mai scoatem din pod seminţe pentru a putea face faţă acestor scumpiri", susţine fermierul
Producătorii de struguri spun că nu vor putea evita majorarea preţurilor. Anul acesta, cheltuielile pentru îngrijirea unui hectar de viţă de vie a crescut cu 1 000 de lei şi a ajuns la 9 000 de lei.
"În fiecare an când dorim să facem lucrările de primăvară şi de toamnă, creşte preţul la carburanţi. Ar trebui ca Ministerul Agriculturii să aibă pârghii prin care să cumpărăm la un preţ mai redus. Din această cauză şi noi suntem nevoiţi să majorăm preţurile", a spus fermierul Timofei Pogor.
Reprezentanţii Federaţiei Fermierilor spun că vor discuta despre situaţia din agricultură în cadrul unei şedinţe.
"Mâine vom avea adunarea generală a fermirilor din Republica Moldova.Vom propune ca fondul de subvenţionare să nu fie mai mic de un miliard de lei anual şi vom cere să fie modificată legea cu privire la produsele petroliere. Vom propune şi o lege cu privire la garantarea creditului agricol", a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Valeriu Cosarciuc.
Fermierii spun că vor începe anul acesta lucrările de primăvară până la finele acestei luni.
Economie
- Preşedintele Federaţiei fermierilor din Moldova: Agricultorii nu au beneficiat de subvenţiile promise de stat
- Creşterea preţurilor la carburanţi ar putea genera scumpirea produselor agricole. Ce spun experţii
- Federaţia Naţională a Fermierilor susţine integrarea europeană a Republicii Moldova: Este o şansă istorică