Fernando Alonso a câştigat la Silverstone
Fernando Alonso a întrerupt hegemonia lui Sebastian Vettel şi a câştigat la Silverstone după ce a profitat de o greşeală comisă de Red Bull la o oprire la boxe a lui Vettel, care a completat podiumul alături de Mark Webber.
Spaniolul Fernando Alonso a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, desfăşurat pe pista de la Silverstone. Ibericul a reuşit să le ia faţa piloţilor de la Red Bull, Sebastian Vettel şi Mark Webber, cei doi terminand cursa pe locurile 2, respectiv 3.
Plecat de pe locul trei al grilei de start, Fernando Alonso s-a menţinut pe această poziţie până la a doua intrare la boxe de la jumătatea cursei, când mecanicii Red Bull Racing au avut o problemă cu montarea pneului a monopostului pilotat de liderul Sebastian Vettel, din cauza căreia germanul a pierdut 7-8 secunde.
Spaniolul a profitat la maxim de oportunitate şi a devenit lider după ce a trecut la standuri şi de Mark Webber. După care a avut de îndeplinit o simplă formalitate pentru a obţine prima victorie după Marele Premiu al Coreei de Sud din 2010.
Vettel a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul doi, chiar dacă nu a comis nicio eroare de pilotaj şi a trecut de Lewis Hamilton în urma ultimei opriri la boxe.
Sebastian Vettel ramâne lider detaşat în clasamentul pilotilor cu 204 puncte, în timp ce Red Bull-Renault domină în continuare ierarhia constructorilor cu 328 puncte.
Următoarea etapă a Formulei 1 este programată peste două săptămâni pe traseul german de la Nurburgring.
- Sebastian Vettel face dezvăluiri la emisiune Top Gear
- Australianul Mark Webber va pleca din pole position la Marele Premiu al Germaniei
- Un nou spectacol marca Red Bull a avut loc în oraşul italian medieval Malcesine
- Spectacol de viteză în Ungaria, la Marele Premiu de Formula 1
- Ferrari vine cu o ediţie specială dedicată lui Fernando Alonso