Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen au fost eliminaţi de pe circuit din prima parte a calificărilor
Prima parte a calificărilor a început pe un circuit parţial umed din cauza ploii, astfel că piloţii au optat pentru pneuri intermediare. Din cauza condiţiilor meteo, piloţii de la Ferrari, Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen au fost eliminaţi încă din prima parte a calificărilor.
Până la urmă, Nico Rosberg a reuşit să obţină pole position-ul după ce a fost cronometrat cu un minut 35 de secunde şi 766 miimi. Germanul va fi urmat pe grila de start de Sebastian Vettel, pilotul echipei Red Bull Racing fiind cu aproape două secunde mai lent.
McLaren a obţinut cea mai bună performanţă din calificări în acest sezon după ce Jenson Button a obţinut al treilea timp. Nico Hulkenberg, de la Force India, a fost al patrulea, fiind urmat de Kevin Magnussen.
Lewis Hamilton va pleca doar de pe locul şase, după ce a renunţat să efectueze un ultim tur rapid într-un moment în care era lider. Decizia sa l-a costat practic cinci poziţii pe grilă, într-un moment în care trebuie să recupereze 29 de puncte faţă de Rosberg.
Marele Premiu al Marii Britanii la Formula 1 va avea loc duminică, cu începere de la ora 15:00.