Fernando Torres a spus adio carierei de fotbalist
Fernando Torres a spus adio carierei de fotbalist. Ultima partidă din cariera atacantului spaniol a fost una de tristă amintire, în ceea ce priveşte rezultatul. Într-o partidă din etapa a 24-a a campionatului Japoniei, Sagan Tosu a fost învinsă de Vissel Kobe cu scorul de 1-6.
Torres i-a avut de înfruntat pe foștii săi coechipieri de la naționala Spaniei, Andres Iniesta și David Villa.
La finalul partidei, fotbalistul a susținut un discurs în fața suporterilor.
"Le mulţumesc colegilor pentru ceea ce m-au învăţat şi pentru că m-au ajutat să mă adaptez din prima zi. Au fost foarte importanţi pentru mine, chiar şi în momentele grele, când am luptat pentru evitarea retrogradării. Le mulţumesc tuturor celor prezenţi aici şi celor care nu au putut ajunge", a spus atacantul Sagan Tosu, Fernando Torres.
Fernando Torres este produsul școlii de fotbal a clubului Atletico Madrid, la care a jucat în două perioade: imediat după juniorat între anii 2001 și 2007, și cea din 2015-2018. La formaţia din capitala Spaniei, cel supranumit "El Niño" a disputat 350 de partide și a înscris 121 de goluri.
Cea mai prolifică perioadă a lui Torres a fost însă la FC Liverpool, între 2007 şi 2011, când a marcat 81 de goluri în 142 de meciuri în toate competiţiile. De-a lungul carierei a mai trecut pe la Chelsea Londra și AC Milan.
În tricoul naționalei Spaniei, Torres a cucerit Cupa Mondială în 2010 și a câștigat Campionatele Europene din 2008 și 2012.
El a strâns 110 selecţii pentru " La Furia roja" și a marcat 38 de goluri.