Feroviarii din Ocniţa au protestat a doua oară în această săptămână. Cer demisia conducerii Căii Ferate din Moldova, pentru că nu li s-au achitat salariile
Au protestat a doua oară în această săptămână. Vorbim de feroviarii din Ocniţa, care au cerut demisia conducerii Căii Ferate din Moldova. Oamenii sunt nemulţumiţi că aşa şi nu şi-au primit salariile măcar pentru luna noiembrie, aşa cum li s-a promis la începutul săptămânii. Manifestanţii au anunţat că deja vor continua să protesteze la Chişinău, iar la 10 martie vor bloca liniile de cale ferată.
Zeci de oameni au ieşit cu pancarde şi au strigat disperaţi că nu au bani pentru mâncare şi trai.
"Genocid! genocid!"
"De luni, 1 martie, încep achitările pentru serviciile comunale. Din ce bani să plătesc la bancă? Cu ce să merg? Cu geanta aceasta? Cum, cu buzunarele goale?"
Manifestanţii au decis să delege câteva persoane într-un grup de iniţiativă, care să participe la protestele de la Chişinău. Ei cer conducerii ţării să se implice în rezolvarea problemei salariilor restante.
„O să vedeţi, când vom merge la Chişinău, dacă ne vor deschide uşile la Preşedinţie, la Parlament. Pentru noi uşile sunt închise, pentru că ei trăiesc bine, pe spatele nostru. Lor nu le pasă de noi. Le trebuim doar ca să-i votăm la alegeri!”
Sindicaliştii nodului feroviar Ocniţa afirmă că managerii CFM ridică salarii grase, iar ceilalţi angajaţi sunt hrăniţi cu promisiuni din decembrie.
„Astăzi oamenii nu au ce mânca, astăzi ei duc foame din cauza voastră! Voi, cei de sus, trebuie să zburaţi de acolo!"
„Domnule Onceanu, nu vă ştiţi munca, cu ce se ocupă cei de la Calea Ferată? Demisia!”
Adrian Onceanu nu a fost de găsit la telefon pentru un comentariu. Anterior acesta declara că întreprinderea se află într-o situaţie financiară grea. Restanţele salariale de la CFM sunt de 69 de milioane de lei. Joi şi feroviarii de la Bălţi au protestat şi au anunţat că vor continua manifestaţiile la Chişinău, iar în 10 martie vor bloca liniile de cale ferată.