Ferrari a prezentat noul monopost de Formula 1
Scuderia Ferrari este prima echipă de Formula 1 care şi-a lansat monopostul F 150 în vederea noului sezon. Evenimentul a avut loc la centrul de la Maranello, în prezenţa piloţilor Fernando Alonso şi Felipe Massa, dar şi a oficialilor Luca di Montezemolo şi Stefano Domenicali.
F 150 va fi testat pentru prima dată de către Felipe Massa, brazilianul urmând să urce la volanul monopostului pe data de 1 februarie, la Valencia.
Interesant este faptul că monopostul pe care Scuderia îl va folosi în Grand Prix-uri nu va fi identic cu cel prezentat la Maranello, italienii nedorind să prezinte toate modificarile efectuate, pentru a le ascunde de marii rivali.
"Aştept cu mare nerăbdare să înceapă noul sezon competiţional. Ne punem multe speranţe în acest monopost", a declarat Fernando Alonso.
"Sunt foarte motivat şi sper să am un sezon foarte bun. Voi fi nevoit să mă adaptez rapid la noile modificări, mă aştept la un monopost rapid", a spus şi Felipe Massa.