Festival de satiră și umor în Pojăreni, Ialoveni: Evenimentul a adunat mai mult de 200 de persoane
Festivalul de satiră și umor a avut loc astăzi în Pojăreni, Ialoveni. Evenimentele în memoria marelui regizor și umorist moldovean, Tudor Tătaru, deja al patrulea an consecutiv îi adună pe săteni și rudele artistului. Ca de obicei, toate momentele organizatorice ale acestei zile au fost urmărite de rude.
Satenii s-au pregătit de festival ca la carte, au fost dansuri, producții teatrale, precum și vânzarea obiectelor de artizanat, bijuteriilor și instrumentelor muzicale.
Cei care oboseau să stea sub soarele fierbinte erau chemaţi la masă de o familie ospitalieră.
Evenimentul a adunat peste zi mai mult de 200 de persoane. Pentru acestea au evoluat 27 de colective, inclusiv ansambluri teatrale și folclorice. Toți sunt admiratori ai operei artistului.
De confortul oaspeților avea grijă fiica artistului, Viorica Tătaru. Fata şi-a petrecut tatăl pe ultimul drum în 2013, dar de momentele petrecute împreună, își amintește de parcă ar fi fost ieri.