FESTIVALUL COVORULUI la Bădiceni. Localnicii și-au demonstrat zestrea
Mare sărbătoare a fost în satul Bădiceni, raionul Soroca. Localnicii și-au demonstrat zestrea, în cadrul Festivalului Covorului Moldovenesc.
Lucrările vechi de peste o sută de ani, parada portului naţional, bucătăria tradițională și muzica populară au amintit oamenilor de perioada când obiceiurile stăteau în capul mesei.
"Covorul este ţesut de bunica, mama mamei mele, născută în 1880. Este ţesut în anul 1922".
"Buneii au fost oameni înstăriţi. Aveau vacile lor, oile lor, aveau din ce. Cum se năştea o fată, ţeseau covor pentru zestre. Acesta este covorul mamei de zestre de la bunica. L-a păstrat mama şi l-am păstrat şi eu şi mă mândresc că am avut aşa bunei şi părinţi care au preţuit lucrul manual", a spus LIDIA COBLAŞ, locuitoare s. Bădiceni.
Satul a prins culoare, iar gospodinele au venit cu lucrări deosebite, lucrate cu suflet şi dăruire.
"E sărbătoare tare frumoasă pentru satul nostru. Noi aşa frumuseţe în sat încă nu am mai avut. Am covoare, am împletituri multe, mă ocup cu toate, eu sunt meşter popular în sat", a spus ELENA SPINEI, meşter popular.
"Avem o bucurie în suflet că am ajuns la aşa zile. Nu a fost în sat la noi aşa ceva. Covoarele sunt ale mele, le ţinem şi noi ca un obicei. Acesta e de la mama, pe care o chema Brănduşa. Le ţinem şi ne mândrim, chiar dacă suntem familie de romi, avem bucurie în suflet că trăim în Moldova", a spus ANGELA MIŞCOI, locuitoare s. Bădiceni.
Mătuşa Maria este o meşteriţă cunoscută de tot satul. Femeia a venit la festival chiar cu războiul de ţesut.
Reporter: E greu de ţesut u covor?
Femeia: E greu, ei cum, aici nu e covor, iată covor este acolo, vezi cum e urzit? Dar aici este un ţolişor.
- Ce este cel mai greu?
Aceasta eu am răsucit-o singură, am vopsit-o am urzit-o cum v-am spus ca am alergat cu ea prin jurul casei.
Primarul spune că pe timpuri, tradiția țesutului covoarelor era foarte populară în sat.
"La Bădiceni covoarele s-au ţesut din moşi strămoşi. Covoarele au fost o tradiţie, au fost o sursă de venit suplimentar. Anterior, de exemplu dacă erau familii care ţeseau pe timp de iarnă şi câte trei, patru covoare, deoarece Bădiceniul a fost recunoscut pe acele timpuri la nivel de nordul Moldovei, pentru ţesutul covoarelor", a spus VASILE PALAMARI, primarul com. Bădiceni.
" iuuuuhuuuu Bate tare din Chişioare parcă-s nişte lăcrămioare, parcă-s nişte lăcrămioare măăăăiii ".
Festivalul Covorului din raionul Soroca a fost organizat pentru prima oară.
- Sărbătoare pentru creștini. O mare sfântă, ocrotitoare de duhuri rele, prăznuită în această zi
- Creştinii ortodocşi de stil vechi îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Ilie
- Sărbătoare mare pentru creştini. Enoriaşii o cinstesc astăzi pe Sfânta Maria Magdalena
- Ce NU trebuie să faci astăzi de Sfânta Maria Magdalena şi Mucenicul Foca