Festivalul Covorului Moldovenesc! Zeci de meşteri populari şi-au dat întâlnire în satul Mihăileni
Zeci de meşteri populari din raionul Râşcani se întâlnesc la a II-a ediţie a Festivalului Covorului Moldovenesc. Evenimentul se desfăşoară în satul Mihăileni.
Participanţii au amenajat o "casă mare", şi-au expus lucrările lor şi vor să le arate celor tineri cum se ţese un covor.
Vizitatorii au fost întâmpinaţi cu dansuri și cântece de către ansamblurile folclorice locale.
Participanții au adus covoarele cele mai vechi, pe care le-au moștenit de la străbunii lor>
”Covorul din față are 200 de ani, de la străbunica Evuța, covoarele de la bunica Varvara, iar pe aceste covoare eu le țes. Ăsta are 100 de ani, se numește ”Cucoanele”, tot este de la bunica”.
"Iată așa fel de șervet la botez. Pentru nuntă, mireasa trebuia numaidecât să coase o batistă pentru mire, ornamentată".
Cum unele covoare au chiar și două sute de ani, una dintre participante la acest festival ne-a explicat cum trebuie întreţinute:
"Le păstrezi, le scoți vara, le însorești, dar să nu pătrundă tare soarele”.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ministerului Culturii.
”Scopul nostru este până la urmă să readucem în circuit covorul nostru moldovenesc. Fiecare gospodărie, fiecare mahală, a găsit un covor lăsat, care are o istorie, și l-a adus aici să îl expună", a declarat directorul general Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Diana Dicusară.
Primarul satului s-a declarat mulțumit de acest festival, mai ales că acesta a atras foarte mulți tineri.
”Pentru noi este un meșteșug care deja dispare și vrem să-l renaștem. Ne bucurăm că se ocupă și familii tinere cu țesutul covoarelor", a menţionat primarul satului Mihăileni, Valerian Cecan.
Cel puțin 300 de oameni au admirat creațiile meșterilor populari. Festivalul covoarelor este la a doua ediție în raionul Râșcani. Anul trecut, acesta a fost organizat în satul Zăicani.
- Covoare de toată frumuseţea la Clişova Nouă. Zeci de meşteri populari şi-au expus lucrările de excepţie
- Meșterii populari și-au dat întâlnire la cea de-a cincea ediţie a "Târgului olarilor" la Hoginești
- Meşteri populari din toată ţara și-au expus lucrările la "Bâlciul Olarilor" din Iurceni
- Târg de artizanat în Capitală. Zeci de meșteri populari și-au prezentat creațiile originale