FESTIVALUL LUMINILOR ÎN ITALIA. 24 de artişti din întreaga lume îşi expun lucrările
Comuna Bressanone din Italia a devenit scena unui uriaş spectacol de lumini, culori şi decoruri. Acolo are loc Festivalul Luminilor. 24 de artişti din întreaga lume şi-au expus lucrările pe străzile localităţii.
Tematica evenimentului este apa. Scopul organizatorilor este să atragă atenţia oamenilor asupra schimbărilor climatice, care ar putea duce la secarea râurilor.
Artiştii au la dispoziţie 20 de havuzuri vechi pentru a-şi expune lucrările.
"Am invitat artiştii aici ca să simtă spiritul acestui loc. Ne-am dorit ca ei să-şi prezinte propriile creaţii în aceste locuri cu multă apă", a spus Werner Zanotti, organizatorul festivalului.
Mii de turişti din toate colţurile lumii au venit să vadă operele artistice. Vizitatorii spun că tema abordată la festival este extrem de importantă.
"Oamenii nu înţeleg care este valoarea reală a apei. Dacă însă ne concentrăm pe acest subiect, probabil că oamenii vor începe să înţeleagă adevărata ei valoare şi importanţă."
"Îmi place ceea ce văd aici. Este foarte frumos. Recomand tuturor să vină să vadă această frumuseţe. Mă simt norocoasă că sunt aici. "
Festivalul Luminilor se va încheia în data de 25 mai.
- ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE! Ce trebuie să știe moldovenii care planifică să plece în Italia
- Soluția prin care lumina Soarelui a fost adusă într-un sat întunecat din Italia
- Orașul din Europa în care poți cumpăra o casă cu doar 1 euro. Care sunt condițiile
- RESTRICŢII PENTRU TURIŞTI. Pe insula Capri au fost interzise obiectele din plastic