Festivalul Mărţişor bate la uşă. Ce surprize au pregătit organizatorii în cadrul celei de-a 54-a ediţie
Se apropie luna martie, deci va începe tradiţionalul festival Mărţişor. Timp de 10 zile, începând cu 1 martie, în toată ţară vor fi organizate concerte la care vor evolua interpreți autohtoni şi oaspeţi veniţi din 10 țări. Cea de-a 54-a ediţie va cuprinde 53 de spectacole muzicale, dintre care 28 vor fi în ţară, iar restul, în Capitală.
Palatul Național Nicolae Sulac va găzdui evenimente de excepţie. Nelipsiți vor fi Lăutarii lui Botgros, care au pregătit un program special.
"E un proiect marca Moldova-Concert la care ţinem foarte mult. De ce Lăutarii altfel? De aceea că acest spectacol mereu iese altfel decât precedentul. Vom avea invitaţi precum Gheorghe Zamfir, Paula Seling, Monica Anghel, iar din Republica Moldova vor fi Natalia Barbu, Formaţia Akord, dar şi mulţi alţi interpreţi", a afirmat directorul Palatului Naţional, Andrei Locoman.
Altă zi, aceeaşi sală. Miercuri, 4 martie, în fața publicului vor veni mai multe ansambluri populare, printre care şi ansamblurile Joc, Folclor, Fluieraș, Mugurel, Concertino şi mulţi alţii.
De Ziua Internaţională a Femeii, pe scena Palatului Național vor urca mai mulţi artişti străini cu renume din România, printre care Fuego, Paula Seling, Monica Anghel şi Inna.
Seara se va încheia cu un recital Stas Mihailov.
Pe parcursul acestor 10 zile vor avea loc spectacole și la Filarmonica Națională Serghei Lunchevici, la Sala cu Orgă și la casele de cultură din 13 raioane.
"Avem o noutate, în acest an vom avea un concert la penitenciarul Rusca, este ceva mai special. Va merge Constantin Moscovici, Marian Stârcea, dar şi o interpretă din Rusia", a menţionat directorul Filarmonicii Naţionale, Svetlana Bivol.
Pentru organizarea festivalului, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a alocat peste două milioane șase sute de mii de lei. Prețul biletelor variază între 100 şi o mie de lei.