Fetele de la ASEM au devenit campioane la baschet
Echipa Academiei de Studii Economice a câştigat titlul de campioană a Moldovei la baschet feminin. Formaţia antrenată de Vasile Scutelnic a învins în meciul decisiv al finalei marea rivală, Femina, la o diferenţă de 10 puncte.
După patru meciuri disputate în finala Campionatului Naţional la baschet feminin, scorul general dintre cele două echipe ASEM şi Femina era de 2-2. ASEM a dominat de la începutul partidei care s-a jucat la Complexul Sportiv al Univerisăţii de Stat, iar la pauza mare conducea cu 25-21. "Economistele" s-au impus la final cu scorul de 52-42.
Jucătoarele echipei învingătoare, Cristina Gontari şi Olga Tîrzîman au făcut diferenţa, marcând împreună 42 de puncte.
"Pentru noi această victorie înseamnă foarte mult. Am muncit foarte mult pentru ca să câştigăm. Cred că am meritat şi suntem foarte fericite", a spus Cristina Gontari, jucătoare ASEM.
"Cred că nu ne-a ajuns un arbitraj bun. În rest, consider că am avut o evoluţie onorabilă, dar şi adversarul a jucat foarte bine", a declarat Margarita Schiţco de la Femina.
ASEM a devenit campioana Moldovei, după o pauză de trei ani şi astfel a reuşit să oprească hegemonia formaţiei Femina, care a câştigat titlul în ultimele două ediţii de campionat.
Vasile Scutelnic, antrenor ASEM, îşi dezvăluie intenţiile: "Avem planuri mari şi ambiţioase pe viitor. Sper că această victorie ne va ajuta să le realizăm. Fetele s-au prezentat foarte bine în teren şi până la urma am obţinut multaşteptatul trofeu. Mă bucur foarte mult".
Femina Chişinău a rămas în acest sezon cu doar cu un singur trofeu câştigat, Cupa Moldovei.