Fetiţele de 12-13 ani, din unele sate din India, sunt trimise să se prostitueze pentru bani
Potrivit tradiţiei religioase din India, fetiţele sunt obligate să se prostitueze chiar de părinţi. Ciudatul obicei a devenit între timp o soluţie de supraveţuire pentru familiile sărace din această ţară, relatează CNN.
În unele sate din India, fetele sunt trimise să se culce cu bărbaţi pentru bani, chiar de părinţi. Iniţial, fenomenul a început ca o tradiţie religioasă. Fetele participau la diferite serbări ale oamenilor bogaţi, unde îi distrau pe aceştia prin dans şi cântec, însă cu timpul au fost forţate să se prostitueze. Tinerele sunt obligate să treacă printr-un ritual de iniţiere, numit Nathni Utarna, prin care sunt pregătite pentru a se culca cu primul lor client.
În cartierul Bharatpur din Rajasthan, vestul Indiei, fetiţele care ajung la vârsta pubertăţii sunt vândute proprietarilor de bordeluri. La vârsta la care în mod normal ar trebui să se preocupe de şcoală, acestea sunt obligate să muncească, practicând cea mai veche meserie din lume. Cele mai mici fetiţe, a căror viaţă este condamnată bordelurilor, au 13 ani.
"Eu cred că educaţia copiilor va permite rezolvarea problemelor din această ţară. Această problemă este alarmantă. Dar situaţia se îmbunătăţeşte. Şi putem observa deja un progres", susţine Anil Kapoor, directorul planului India, o fundaţie caritabilă, care luptă pentru interzicerea acestei tradiţii.
Ca în multe alte ţări din lume, în India prostituţia nu reprezintă un tabu şi este legalizată. În această şară, recunoscută pentru prostituţia infantilă, în 2009, mai mult de 1 milion de copii erau victimele exploatării sexuale.