Fiat şi-a redus pierderile în Europa în ultimul trimestru din 2012
Producătorul auto italian Fiat şi-a redus pierderile în Europa, în trimestrul patru al anului 2012, a anunţat miercuri directorul general Sergio Marchionne, transmite Reuters, citat de incomemagazine.ro.
"Rezultatele din Europa ale Fiat din acest an nu vor fi semnificativ diferite faţă de 2012, deja ne-am redus pierderile în trimestrul patru", a afirmat Marchionne, confirmând obiectivul Fiat de a-şi îmbunătăţi performanţele în regiune în următorii ani.
Fiat a estimat că anul trecut a înregistrat pierderi de 700 milioane de euro în Europa. Întrebat care sunt perspectivele pentru piaţa auto mondială în acest an, Marchionne a răspuns că nu se aşteaptă la o revenire semnificativă în Europa, însă crede că vânzările vor creşte în America de Nord, America Latină şi China.
Atât Fiat cât şi Chrysler au intrat târziu pe piaţa auto din China, prima uzină Fiat de pe cea mai mare piaţă auto din lume fiind inaugurată abia anul trecut.
Fiat gestionează Chrysler din 2009, când a ajuns la un acord cu guvernul american, iar în prezent deţine 58,5% din constructorul auto american. Restul de 41,5% din acţiuni sunt deţinute de VEBA, o companie afiliată a sindicatului United Auto Workers.