Fidel Castro împlineşte 84 de ani
Fidel Castro împlineşte astăzi 84 de ani. "El Lider Maximo" a fost revoluţionarul care a răsturnat regimul lui Fulgencio Batista şi a reuşit să transforme Cuba în primul stat comunist din emisfera de vest, chiar sub coasta Statelor Unite.
Fidel Alejandro Castro Ruz s-a născut în Biran, într-o familie bogată de fermieri. A absolvit dreptul la Universitatea din Havana, în 1950. După ce a atacat "Barăcile Moncada" pe 26 iulie 1953, fiind nemulţumit de dictatura lui Fulgencio Batista, Castro a fost arestat şi condamnat la 15 ani închisoare. După eliberarea în 1955, El Lider Maximo a plecat în exil în Mexic şi Statele Unite.
În această perioadă, a format "Mişcarea 26 Iulie". Luptele împotriva lui Batista s-au încheiat în 1959, când dictatorul a fugit din ţară, iar rebelii lui Castro au cucerit Havana. Castro a devenit prim-ministru în februarie 1959. Acţiunile imediate ale noului lider cubanez au fost naţionalizarea industriei, anularea proprietăţii private şi colectivizarea agriculturii.
Cu un vizibil cult al personalităţii, Fidel Castro s-a făcut faimos prin discursurile sale lungi. Acestea, de regulă, durau câteva ore şi erau pline de referinţe istorice şi multe date. Pe 2 decembrie 1976, el a devenit preşedinte al Consiliului Statului şi al Consiliului Miniştrilor. A avut şi o viaţă periculoasă.
Potrivit lui Fabian Escalante, bodyguard-ul principal al fostului liderul cubanez, Fidel a supravieţuit la 638 de scheme de atac din partea CIA. Cele mai populare au fost trabucurile explozive, costume infectate, dar şi tirurile în stil mafiot. Din cauza unei intervenţii chirurgicale, El Lider Maximo a cedat puterea fratelui său Raul.