Fidel Castro se ţine în formă: A participat la o reuniune de nouă ore
Embed:
Fostul lider cubanez, Fidel Castro, în vârstă de 85 de ani, este încă în formă. Televiziunea de stat l-a prezentat participând, în aceste zile, la o reuniune a scriitorilor, care a durat 9 ore.
La forumul organizat la Havana au participat peste 200 de intelectuali din întreaga lume.
Acum câteva zile, Fidel Castro a fost subiect de primă pagină în presa internaţională. Acesta şi-a lansat o carte de memorii şi a apărut pentru prima dată în public din aprilie 2011, când a avut loc Congresul Partidului Comunist.
Cartea, intitulată "Guerrilla Timpului", are aproape o mie de pagini. În acest volum, fostul lider cubanez povesteşte despre lupta sa pentru putere în Cuba.