"Fiecare a treia femeie din Moldova a fost supusă violenţei"
Astăzi este marcată Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei faţă de femei. Cu această ocazie, mai mulţi membri ai unor asociaţii se întrunesc în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet pentru a spune nu violenţei în familie. Tot astăzi începe o campanie împotriva violenţei pe criterii de gen, care va dura 16 zile.
Fiecare a treia femeie din Moldova a fost supusă, cel puţin o dată în viaţă, violenţei psihologice, fizice sau sexuale. Aşa arată un raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, publicat în anul 2011.
Violenţa psihologică prevalează printre formele de violenţă în familie. Aproximativ 60 la sută din numărul femeilor intervievate au raportat asemenea experienţe. Alte 40 la sută au fost supuse violenţei fizice, iar 20 la sută - celei sexuale.
Cele mai multe dintre femeile care au fost agresate psihologic au declarat că au fost insultate cel puţin o dată în viaţă, fiecare a doua femeie a fost intimidată sau speriată, 38 la sută au fost supuse ameninţărilor verbale, iar alte 37 de procente - umilinţei.
Majoritatea victimelor violenţei fizice au fost pălmuite, 60 la sută au fost îmbrâncite sau trase de păr, jumătate din numărul acestora au fost lovite cu pumnul, 27 de procente - lovite cu piciorul, 16 la sută - ameninţate cu arma şi 14 la sută fripte.
Raportul PNUD mai arată că fiecare a cincea femeie a fost cel puţin o dată victimă a violenţei sexuale din partea partenerului de viaţă.
Cea mai frecventă formă de violenţă sexuală este întreţinerea relaţiilor sexuale contrar dorinţei femeii. 14 la sută dintre femei au raportat asemenea experienţe.
De relaţii sexuale forţate, cu elemente umilitoare şi degradante, au avut parte 12 la sută, iar patru la sută au fost în situaţia de a accepta relaţii sexuale din cauza fricii. Fiecare a zecea victimă a violenţei în familie a avut, drept consecinţă, grave probleme de sănătate, iar aproape şapte la sută din actele de violenţă au provocat pierderea sarcinii