FIFA continuă inspectarea stadioanelor din Federaţia Rusă
FIFA continuă inspectarea stadioanelor din Federaţia Rusă, unde se vor juca meciurile Campionatului Mondial de fotbal din 2018. O delegaţie, din care a făcut parte şi fostul căpitan al Barcelonei Carles Puyol, a vizitat stadionul Krestovski din Sankt-Petersburg.
Arena va fi inaugurată până în iunie şi va avea o capacitate de peste 67.000 de locuri. Înaintea Mondialului din 2018, Rusia va găzdui în această vară Cupa Confederaţiilor.
"În general, suntem satisfăcuţi de progres şi de lucrările efectuate. Totodată, mai este mult de lucru până pe 9 iunie. Proprietarii stadionului, autorităţile locale şi noi considerăm ca suntem pe drumul corect. Vom continua monitorizarea şi vom munci împreună până la sfârşit", a afirmat inspector FIFA, Colin Smith.
"Mi-a plăcut terenul de joc. Stadionul este gol acum, însă îmi imaginez ce atmosferă va fi când arena va fi plină cu spectatori. Chiar am vrut să iau mingea şi să joc", a afirmat fost fotbalist, Carles Puyol.
Reprezentanţii forului internaţional de fotbal urmează să inspecteze stadioanele din Moscova, Soci şi Kazan. Turneul final din 2018 se va disputa pe 12 arene din 11 oraşe.