canal tv
Pandemia de coronavirus continuă să modifice calendarul evenimentelor sportive majore. Federația Internațională de Fotbal a amânat Cupa Mondială de Futsal, care trebuia să aibă loc în Lituania în această toamnă. Astfel, turneul se va desfășura între 12 septembrie și 3 octombrie, anul viitor.
Nu este, însă, singura competiție care nu se va mai disputa în 2020. FIFA a amânat Cupa Mondială de fotbal feminin U20 din Costa Rica și Panama pentru perioada 20 ianuarie - 6 februarie 2021.
Același lucru este valabil și pentru Mondialul feminin rezervat jucătoarelor cu vârsta de până la 17 ani, care se va desfășura în India, între 17 februarie și 7 martie.
Cel de-al 70-lea Congres FIFA, care trebuia să aibă loc în capitala Etiopiei, Addis Abeba, va fi organizat online pe 18 septembrie.