Fii atent la ce mănânci! Alimente care pot provoca otrăvirea sau moartea
Mulți consumatori profită de alimentele pe care le găsesc la magazinele locale. Se gândesc că nu le-ar vinde cineva în mod deliberat produse toxice. De asemenea, există și credința conform căreia ingredientele întâlnite frecvent nu ar putea fi niciodată dăunătoare. Însă adevărul este că mâncăm multe alimente de-a lungul vieții, care ar putea provoca otrăvirea sau chiar și moartea. Iată câteva dintre aceste alimente și condimente, scrie eva.ro.
De ce alimente care pot provoca otrăvirea sau moartea ar trebui să te ferești?
1. Scorțișoară
Scorțișoara există sub două forme: obișnuită și adevărată. Ceylon este scorțișoara adevărată, iar cassia este alternativa obișnuită vândută de majoritatea comercianților. Scorțișoara ceylon este adesea mai scumpă, așa că cei mai mulți oameni consumă alternativa sa, cassia. În timp ce scorțișoara aduce multe beneficii organismului uman, aceasta poate fi, de asemenea, un factor care duce la apariția anumitor probleme de sănătate. De exemplu, scorțișoara cassia conține un compus numit cumarină. Dozele mici nu sunt dăunătoare și pot chiar aduce beneficii sănătății. Dar studiile privind cumarina au arătat că aportul substanțial poate duce la creșterea riscului de cancer și al altor afecțiuni hepatice. Utilizarea substanțială pe o perioadă extinsă reprzintă preocuparea celor mai mulți experți. Din cauza riscului crescut asociat cu un consum ridicat, aceștia recomandă ca scorțișoara să fie consumată în moderație, în special de către persoanele cu probleme hepatice. Orice persoană cu afecțiuni hepatice ar trebui să fie foarte atentă, deoarece și-ar putea agrava afecțiunea.
2. Ciuperci
Ciupercile sunt o delicatesă care se regăsește în mai multe forme și dimensiuni. Pot fi foarte ieftine sau foarte scumpe și le găsim într-o multitudine de preparate. În general, cu cât sunt mai proaspete ciupercile, cu atât este mai bine. Mai ales că nimeni nu vrea să mănânce ciuperci mucegăite. Cu toate acestea, din când în când, aceste alimente pot sta prea mult în ambalajul din plastic deteriorat sau pot fi conservate în mod necorespunzător. Rezultatul constă în acel mucegai de pe ciuperci și în bacteria botulinică. Această bacterie se regăsește în tracturile intestinale ale animalelor și poate fi lăsată în urmă pe produsele proaspete, pentru a crește în condiții perfecte. Ciupercile mucegăite pot fi un indicator al acestei bacterii mortale. Este vorba despre o neurotoxină care împiedică sistemul nervos să reacționeze corect. Cunoscută și sub numele de botox, această toxină este folosită adesea în procedurile cosmetice. Cu toate că dozele mici din injecții nu sunt toxice de obicei, un aport mare de ciuperci depozitate sau conservate necorespunzător poate duce la paralizie musculară și la dificultăți de respirație.
3. Cartofi
Cartofii și alte varietăți de legume sunt membre ale unei familii toxice. În ciuda legăturii lor, aceste legume pline de amidon sunt de obicei foarte sigure pentru consum.
Nucșoara este un condiment universal, folosit la dulciuri și la diverse preparate. De asemenea, este folosită în medicină pentru a trata greața, diareea și alte probleme cu stomacul. În trecut, era cunoscută și ca un anestezic în stomatologie. Pentru persoanele alergice la nucșoară, poate fi și un halucinogen neplăcut. Nucșoara conține myristicin. Dozele substanțiale și alergiile transformă myristicinul într-o substanță letală atunci când este ingerată. Supradozajul acestei toxine poate duce la numeroase efecte secundare neplăcute, care sunt cunoscute și sub numele de intoxicație acută cu nucșoară. Simptomele pot include halucinații, somnolență, delir și chiar și inconștiență.
5. Mango
Planta de mango aparține familiei Anacardiaceae. Această familie produce fructe numite drupe, care sunt cunoscute pentru exteriorul lor cărnos și miezul lor tare. Murele, nucile caju și mango intră în această categorie de delicatese. Din păcate, și iedera otrăvitoare face parte din aceeași familie. Câteva plante din familia Anacardiaceae produc o substanță cunoscută sub numele de urushiol - o substanță albă și lipicioasă, care se scurge din coaja de mango. Alergiile la această substanță nu reprezintă o problemă pentru cei mai mulți oameni, dar oricine are o sensibilitate va fi supus la o erupție deranjantă. Multe persoane au aceste probleme doar atunci când au de-a face cu coaja fructului. Dar dacă sunt purtate mănuși atunci când se curăță, aceste efecte sunt ușor de evitat.