Fii informat, nu panicat! Cine este predispus la complicaţii severe ale bolii? Campanie de informare Publika TV despre COVID-19.
Noul tip de coronavirus a provocat o isterie în masă la nivel global. Frontiere închise, magazine golite, oameni panicaţi. Şi Moldova este sub cod galben de alertă, iar autorităţile statului ne asigură că monitorizează situaţia şi au totul sub control.
Totuşi, dincolo de pericolul noului virus, mai gravă pentru toţi ar putea fi o epidemie informaţională nejustificată, cu efecte sociale imprevizibile. De aceea, Publika TV porneşte o campanie în care îşi propune să îţi aducă la cunoştinţă informaţii veridice şi autorizate despre coronavirus, pentru ca tu să fii informat corect şi protejat. Fii informat, nu panicat!
Cine este predispus la complicaţii severe ale bolii?
Deşi trebuie investigat mai amănunţit modul în care 2019-nCoV afectează oamenii, până acum, persoanele vârstnice şi cele care prezintă afecţiuni medicale preexistente, cum ar fi diabetul sau bolile de inimă, par să fie mai expuse riscului de a dezvolta boli severe.
Cum se răspândeşte virusul?
Coronavirusul este un virus respirator care se răspândeşte în primul rând prin contactul cu o persoană infectată prin inhalarea unor particule provenite din tuse, strănut, particule de salivă, secreţii nazale. Este importantă exersarea unei igiene respiratorii bune. De exemplu, când strănutaţi sau tuşiţi, apropiaţi gura de partea inferioară a cotului sau folosiţi şerveţele pe care însă trebuie să le aruncaţi la coşul de gunoi imediat după ce le folosiţi. Spălaţi-vă pe mâini cât mai des pe mâine pe mâini cu apă şi săpun sau folosiţi gel antibacterian pe bază de alcool.
Cât rezistă virusul pe suprafeţele exterioare?
Nu se ştie cât poate rezista virsul pe suprafeţele exterioare, deşi informaţiile preliminare sugerează că 2019-nCoV poate supravieţui câteva ore sau mai mult. Dezinfectanţii pe bază de clor sau alcool pot ucide virusul.