Fii integru! Corupția nu este o soluție! În 2019, IGP a înregistrat 117 cazuri de denunțare a tentativelor de mituire a polițiștilor
Au încercat să ofere mită oamenilor legii, iar acum riscă ani grei de puşcărie. Pe parcursul anului 2019, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 117 cazuri de denunțare a tentativelor de mituire a polițiștilor de către cetățenii aflați în conflict cu legea, în vederea eschivării de la răspunderea juridică.
Deși sunt avertizați de fiecare dată despre consecințele coruperii funcționarilor publici cu statut special, oamenii ignoră prevederile legale și continuă în mod abuziv să propună și să ofere polițiștilor mijloace financiare în scopul ignorării de către oamenii legii a încălcărilor comise.
Potrivit datelor statistice, cele mai răspândite cazuri de corupere activă se comit în domeniul rutier. Astfel, conducătorii auto obișnuiesc să propună polițiștilor mijloace financiare de la zeci până la mii de lei, în valută națională sau străină, pentru a nu fi documentați pentru comiterea diverselor încălcări cum ar fi, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, încălcarea limitei de viteze, lipsa permisului de conducere, neacordarea priorității pietonilor sau cicliştilor, transportarea minorului fără scaun special.
În urma raportării a denunțurilor de către 228 angajați ai Poliției, în privința șoferilor au fost inițiate 96 cauze penale pentru comiterea infracțiunii de "corupere activă". Drept urmare, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de până la şase ani și amendă până la 200.000 de lei.
În perioada anului 2018, Poliția a consemnat 57 de denunțuri de corupere activă a 103 polițiști, în rezultatul cărora au fost inițiate 47 cauze penale.
În acest context, Inspectoratul General al Poliției reamintește cetățenilor că mita este un flagel negativ pentru societate, iar darea de mită unui funcționar public atrage răspunderea penală şi este calificată în calitate de infracţiune contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică.