"Fii mai bun de Crăciun" alături de Canal 2 (VIDEO)
Canal 2 lansează, mâine, tradiționala campanie "Fii mai bun de Crăciun". În acest an, eroii proiectului sunt o mână de tineri, ținuți în viață cu ajutorul aparatului de dializă.
Vorbim despre băieți și fete cu insuficiență renală, dar, în același timp, cu o poftă de viață pe care rar o întâlnim la cei mai sănătoși moldoveni. Printre sutele de telefoane, mail-uri și scrisori, venite pe adresa redacției, într-o zi la Canal 2 a ajuns și poza lui Gheorghiță. A fost suficient ca să ne dorim să aflăm mai multe despre lumea în care trăiește acest tânăr de 20 de ani cu față de copil. Așa că l-am vizitat.
Așa a început campania Canal 2. Ca și anul trecut, se numește "Fii mai bun de Crăciun" și nu pentru că vă cerem să-i ajutați pe acești tineri subdezoltați fizic pentru că le-au cedat rinichii. Ținem doar să Vă spunem că ei nu pur și simplu există. Ei sunt însetați de viață și, deseori, mai optimiști ca noi.
Vor o viață normală pentru că sunt parte a societății și ar fi o crimă să fie marginalizați chiar dacă arată diferit:
"Toţi m-au lăsat. Ştiţi cum acum e tineretul, ei caută mai multă distracţie, da cu mine nu poate fi distracţie".
Și dacă bucatele preferate deseori sunt un refugiu pentru cei care încearcă să fugă de probleme, pentru ei ele se pot transforma în substanțe ce le otrăvesc sângele:
"Cel mai greu e cu mâncarea care îmi place foarte mult. Cartofii prăjiţi îmi plac foarte mult".
Deși suportă dureri, dializele interminabile, acești tineri nu au lăsat mâinile în jos. Le-au cedat rinichii, dar nu și încrederea în ziua de mâine.
Despre viața de zi cu zi și problemele tinerilor cu insufiență renală, aflați mai multe exclusiv la știrile Canal 2. De mâine, urmăriți povești pe cât de triste, pe atât de optimiste.
Campania "Fii mai bun de Crăciun" se va încheia de Crăciun pe stil nou, cu o ediție specială la care vor fi invitați toți protagoniștii proiectului. Rămâneți la Canal 2.