Fiica cea mică a regelui Spaniei este cercetată pentru evaziune fiscală
Fiica cea mică a regelui Spaniei este cercetată pentru evaziune fiscală în perioada anilor 2007-2010. Informaţia a fost făcută publică de către un judecător spaniol care a anunţat că a fost iniţiată o anchetă în acest caz împotriva prinţesei Cristina.
În dosar figurează şi soţul prinţesei, ducele de Palma de Mallorca. El este suspectat de fals în acte şi delapidarea a şase milioane de euro din fondurile publice pe vremea când era în fruntea unei fundaţii caritabile.
Soţul prinţesei spaniole organiza evenimente sportive şi ar fi abuzat de poziţia sa în familia regală pentru a cere mai mulţi bani guvernelor locale spaniole.
Ducele neagă însă toate acuzaţiile.
La începutul lunii trecute, prinţesa a fost acuzată de complicitate la delapidare de fonduri, însă acuzaţiile au fost retrase din lipsă de dovezi.