Fiica preşedintelui SUA, Ivanka Trump candidează pentru postul de director al Băncii Mondiale
Ivanka Trump pretinde la postul de director al Băncii Mondiale. Fiica preşedintelui american, în prezent consilieră la Casa Albă, se află printre candidaţi, după ce Jim Yong Kim a renunţat la această funcţie, în urmă cu cinci zile.
Potrivit Financial Times, printre cei care optează pentru fotoliul de şef al Băncii Mondiale se numără unul dintre înalţii responsabili ai Trezoriei, David Malpass, fosta ambasadoare americană la ONU, Nikki Haley, dar şi preşedintele agenţiei americane de dezvoltare internaţională, Mark Green.
Ivanka Trump a fost implicată direct în 2017 în lansarea unui fond al Băncii Mondiale pentru a promova înfiinţarea afacerilor de către femei în ţările în curs de dezvoltare. Jim Yong Kim s-a aflat în fruntea Băncii Mondiale din 2012, iar în 2017 a fost reales pentru al doilea mandat. A renunţat la această funcţie în schimbul unei oferte în sectorul privat.
Yong Kim a atenţionat că munca Băncii Mondiale este extrem de importantă întrucât la nivel mondial creşte numărul imigranţilor, dar şi a oamenilor afectaţi de foamete.