Filarmonica din New York anunță anularea sezonului 2020-2021
Filarmonica din New York a anunţat luni anularea sezonului său 2020-2021, la câteva săptămâni după Metropolitan Opera - un nou semn că pandemia riscă să distrugă complet sezonul cultural din Statele Unite, relatează Agerpres.
După ce a anunţat, la începutul lunii iunie, anularea părţii de toamnă a calendarului său, până la 6 ianuarie, "Phil" a renunţat de data aceasta la restul datelor, până la 13 iunie.
Este pentru prima dată, în 178 de ani, când Filarmonica sare peste un sezon complet, o decizie luată "la sfatul autorităţilor din domeniul sănătăţii", potrivit unui comunicat.
Această anulare "nu este doar fără precedent, ci este şi devastatoare, atât pentru moralul muzicienilor şi al publicului, cât şi prin consecinţele sale economice profunde", a comentat CEO-ul Deborah Borda, citată în comunicatul de presă.
Pentru a nu-şi abandona publicul, Filarmonica intenţionează să difuzeze, online, concerte preînregistrate de mici ansambluri de muzicieni din orchestră.
Aceste concerte vor fi înregistrate în alte săli decât cea obişnuită a Filarmonicii, Sala David Geffen, care urmează să fie renovată.
Potrivit lui Borda, organizaţia intenţionează să profite de aceste anulări pentru a începe mult aşteptatele lucrări de renovare, programate iniţial să înceapă în mai 2022.
Va fi a treia serie de renovări pentru incinta Filarmonicii, inaugurată în 1962, de data aceasta costurile fiind evaluate la 550 de milioane de dolari.
În aşteptarea sezonului 2021-2022, Filarmonica va încerca, de asemenea, să ocupe puţin spaţiul muzical odată cu revenirea proiectului Bandwagon în primăvara anului 2021.
Acesta presupune mici concerte în format redus în diferite locaţii în aer liber din oraş pentru a întâlni newyorkezii.
Prima ediţie, în această toamnă, s-a bucurat de mare succes, chiar dacă, din cauza pandemiei, locaţiile alese nu au fost anunţate, pentru a evita aglomerările.
La sfârşitul lunii septembrie, Metropolitan Opera anunţase deja anularea sezonului său 2020-2021.