Filat continuă să ceară salarii mici pentru şefii întreprinderilor de stat. Lazăr: Nu am de gând să ascult de Filat
Vicepremierul Valeriu Lazăr refuză să îndeplinească indicaţiile premierului Vlad Filat, de a plafona salariile managerilor companiilor de stat. Premierul a cerut modificarea legislaţiei, încât această categorie de salariaţi să nu aibă salarii mai mari decât un anume nivel, pe care trebuiau să-l stabilească autorităţile.
La începutul lunii martie, premierul s-a arătat nemulţumit de faptul că managerii întreprinderilor de stat primesc salarii de zeci de ori mai mari decât salariul mediu pe economie. El a spus atunci că nu este normal ca, în condiţii de criză, unii şefi ai companiilor de stat să aibă astfel de salarii.
"Într-o perioadă scurtă de timp, vom veni cu reglementări prin care să asigurăm acea plafonare, absolut firească, pentru ca să existe, inclusiv, dacă vreţi, bun-simţ la acest capitol, a veniturilor pentru cei care administrează întreprinderi cu capital de stat", declara atunci Filat.
Vicepremierul Valeriu Lazăr nu împărtăşeşte viziunea premierului. Astfel, în timp ce şeful Cabinetului de Miniştri aşteaptă modificări în legislaţie, adjunctul său spune că nu are de gând să propună astfel de amendamente.
"Nu am pregătit un proiect de lege pentru plafonarea salariilor directorilor companiilor de stat şi nu am de gând s-o fac. Plafonarea nu este corectă", a subliniat Lazăr.
"Principiile guvernării corporative, pe care noi încercăm să le implementăm, sunt aceleaşi ca şi în sectorul privat. Un manager, dacă este bun, trebuie să aibă un salariu foarte bun, ca şi în sectorul privat, repet, competitiv cu domeniul în care activează", a mai punctat ministrul Economiei.