Filat, cu ironie, îi numeşte milionari pe fermieri
Am observat un protest al milionarilor şi nu unul al fermierilor. Astfel a calificat premierul Vlad Filat mitingul de ieri al agricultorilor. Aceştia s-au arătat nemulţumiţi de politica bugetar-fiscală pentru anul viitor.
"Este decizia lor. Nu trebuie de spus "fermieri" la general, ci reprezentanţi ai acestora. Am observat un protest al milionarilor şi nu unul al fermierilor. Noi vrem ordine în ţară. Impozitele trebuie să fie plătite de către toţi. În rezultat ar putea apărea situaţia în care să nu fie destule venituri la buget pentru a acoperi necesităţile sociale", susţine premierul.
Totodată, Vlad Filat a lăsat să se înţeleagă că prin aceste manifestări s-a vrut o demonstraţie de putere şi i-a îndemnat pe fermieri să se ocupe cu creşterea eficienţei în agricultură.
"Eu doresc ca din agricultură să nu văd forţă şi puterea aşa cum vrea să se demonstreze în ultima perioadă. Vrem cât mai multă eficienţă, productivitate şi produse calitative care să asigure sănătatea societăţii", a menţionat Vlad Filat.
Publika.md aminteşte că, ieri, mai multe asociaţii de fermieri au organizat proteste în mai multe centre raionale şi pe drumurile naţionale. Agricultorii ameninţă cu un miting de amploare în toamnă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în semn de protest faţă de politica bugetar-fiscală pentru anul viitor, aprobată de Parlament. Fermierii susţin că ar putea falimenta din cauza introducerii cotei TVA de 20 la sută pentru producţia agricolă.
- Protest împotriva evidenţei electronice şi a colectării automatizate a datelor personale
- Politicienii aşa cum nu i-ai mai văzut niciodată. Cine a îmbrăcat uniformă nazistă VIDEO
- Protest cu tractoare şi pancarte. Agricultorii sunt nemulţumiţi de politica bugetar-fiscală pentru 2013
- Fermierii nu se lasă. Dacă nu vom fi auziţi, vom protesta în toamnă în centrul Capitalei