Filat, cu un strigăt în faţa judecătorilor moldoveni
Premierul Vlad Filat este nemulţumit de justiţia moldovenească şi le-a cerut astăzi judecătorilor să se implice mai activ, pentru ca situaţia din domeniu să se schimbe. Apelul a fost făcut de prim-ministru la Adunarea anuală a Judecătorilor.
"Această situaţie vă afectează imaginea şi ţara în întregime. În numele Guvernului vă asigur pe toţi cei prezenţi, pe cei care conduc sistemul, că nu va fi doar sprijin, ci şi implicare totală pentru ca problemele să fie rezolvate. Şi implicarea dumneavoastră trebuie să fie totală. Sper că la următoarea întâlnire să nu discutăm despre astfel de situaţii, dar să vorbim despre ce am făcut. Nu luaţi în nume de rău ce am spus. Este un strigăt justificat", a declarat Filat.
Amintim că în luna martie, Asociaţia Obştească "Juriştii pentru drepturile omului" a întocmit lista judecătorilor responsabili de pierderea, în 2011, a mai multor dosare moldoveneşti la CEDO. Menţionăm că, CEDO a adoptat, anul trecut, 31 de hotărâri împotriva Moldovei, dintre care în 30 de cazuri s-a constatat cel puţin o violare a Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Până acum, ţara noastră a pierdut la Curtea Europeană peste 200 de procese, pentru care a plătit despăgubiri de zeci de milioane de euro.