Filat despre alegerea preşedintelui, dialogul cu Voronin şi soarta AIE în cazul alegerilor anticipate
Preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, este convins că soarta Alianţei pentru Integrare Europeană depinde de alegerea şefului statului, pentru că în cazul unor alegeri anticipate nu se ştie care va fi configuraţia în noul Parlament. Declaraţiile au fost făcute pentru Europa Liberă.
"La ora actuală nu avem soluţia identificată, doar că avem premize pentru identificarea acestei soluţii, având în vedere că sunt 62 de deputaţi în Parlament, din 61 necesari pentru ca şeful de stat să fie ales, care susţin că este nevoie ca să fie votat preşedintele", a explicat Filat. Mai mult, acesta susţine că alegerile anticipate sunt dorite doar de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.
Totodată, liderul PLDM nu exclude negocierile cu preşedintele PCRM, Vladimir Voronin. "Sunt pregătit să vorbesc oricând şi în ce formă doreşte dânsul. Este de datoria mea ca acest dialog să existe, pentru că dacă nu există comunicare sunt probleme", a menţionat Vlad Filat.
De asemenea, liberal-democratul a sublinat faptul că apreciază disponibilitatea liderului Partidului Democrat, Marian Lupu, de a nu pretinde la funcţia de preşedinte şi de a vota o altă candidatură.
Politică
- Ce crede Filat despre plecarea lui Dodon, Greceanîi şi Abramciuc din PCRM VIDEO
- Filat, Dodon şi Greceanîi într-o vizită de urgenţă la Bruxelles. Află la cine şi pentru ce
- Urmăriţi LIVE cele mai tari declaraţii din Ediţia Specială de la Publika TV, despre negocierile AIE cu Dodon ACUM ŞI ÎN SCRIS
- Tinerii boicotează alegerile anticipatele şi adresează un mesaj politicienilor: Duceţi-vă dracului! Noi mergem la frigărui, nu la alegeri