Filat: Eu accept şi ca cineva să se culce la întâlniri, numai să găsim o soluţie. Ghimpu: Eu nu controlez cu cine se culcă Filat VIDEO
La o zi de la anunţarea deciziei Curţii Constituţionale, în loc să se întâlnească la masa de discuţii, liberalii şi liberal-democraţii îşi aruncă replici tăioase. În timp ce liberalul Mihai Ghimpu se arată nemulţumit de activitatea premierului Vlad Filat, cel din urmă spune că aprecierile ar trebui să vină din partea alegătorilor.
"Eu chiar cred că e nevoie să-şi mai revină unii colegi de ai noştri din alianţă. La revenire ne vom aşeza, dacă cineva nu poate să se aşeze, vom sta, eu accept şi poziţia dacă cineva poate să se culce în cadrul întâlnirilor, doar ca să identificăm o soluţie", a declarat Filat.
Replica lui Ghimpu nu a întârziat să apară. "Eu nu controlez cu cine se culcă şi cum se culcă, îl priveşte, eu ştiu un lucru, că noi trebuie să stăm în picioare, corecţi, cinstiţi şi să muncim pentru cetăţeni, mărgând cu picioarele pe pământ, dar nu cu avioane", a spus acesta.
"Vizavi de fustrări, eu nu cred că d-ul Ghimpu e cel care poate să vorbească la acest capitol. Iar la capitolul mod de activitate pe care îl practic eu zi de zi, cred că aprecierea cea mai bună pot să o dea oamenii", a mai menţionat liderul PLDM.
"Nu vreau să cunosc stilul de guvernare al lui Filat – autoritar. Filat ajuns premier cu votul PL şi PD şi pot să-i dau replici. S-a urcat în scaun şi crede că gata, el este persoana care rezolvă toate", i-a răspuns liderul liberalilor.
"Atunci când Consiliul Nord-Atlantic mi-a înmânat acest premiu pentru libertate şi pentru calităţile de asigurare la Guvernarea democratică în Republica Moldova, ei au o capacitate mult mai mare decât d-ul Ghimpu să dea aprecieri activităţii mele în calitate de prim-ministru", a insistat Vlad Filat.
La aceasta, Mihai Ghimpu a spus că este cunoscut deja, că "Filat este cel mai deştept, cel mai frumos, cel mai harnic, că numai el munceşte în Republica Moldova", şi a mai adăugat că şi el a început să creadă astfel.
Politică
- Filat: Nu accept modificarea Constituţiei doar pentru obsesia cuiva de a fi preşedinte
- Ghimpu: Nici Filat, nici Plahotniuc nu va conduce Republica Moldova
- Ghimpu în faţa magistraţilor: Parlamentul a făcut o "caşă", pe care azi o mâncăm cu toţii
- Filat îi dă replica lui Ghimpu: Este frustrat și habar nu are cum se guvernează o țară. Nu mai vreau să aud de ași
- "AIE a irosit patru posibilități de alegere a șefului statului"
- Ghimpu reacționează: Filat să nu mă învețe cum să guvernez. E prea devreme