Filat în faţa elevilor: 7 aprilie nu a venit de la 6 aprilie, ci în urma a 8 ani de guvernare autoritară
Au trecut doi ani, dar ziua de 7 aprilie 2009 a rămas vie în memoria tinerilor. Pentru a consemna evenimentul, în toate instituţiile de învăţămînt din ţară au fost organizate lecţii în care tinerii au spus Nu Torturii! O acţiune de acest fel s-a desfăşurat şi la liceul "Spiru Haret" din capitală, la care a participat şi premierul Vlad Filat.
"Adevărul trebuie să fie cunoscut asupra evenimentelor din 7 aprilie. Însă acest adevăr trebuie să aibă la baza legea, nu emoţiile", a subliniat premierul.
O parte din elevi, mai sceptici, spun că nu vor afla răspunsurile la multe întrebări despre acele evenimente. Alţii, mai optimişti susţin că adevărul va triumfa.
La rândul său, premierul Vlad Filat a declarat că pe 7 aprilie oamenii au demonstrat că, prin implicare, se poate obţine libertatea. "7 aprilie. Eu cred că trebuie să discutăm de unde a venit 7 aprilie. El nu a venit din 6 aprilie, a venit în urma a 8 ani de guvernare autoritară", a mai subliniat prim-ministrul moldovean.
Potrivit viceministrului Educaţiei, Tatiana Potâng, astfel de lecţii au fost organizate astăzi în toate instituţiile de învăţământ din ţară. O circulară în acest sens a fost semnată de Ministerul Educaţiei, pentru a consemna tragicele evenimente din aprilie 2009.