Filat la masa mare, cu băuturi şi bucate alese, de hramul oraşului Durleşti
Printre cei aproape 100 de mii de moldoveni care şi-au sărbătorit ieri onomastica, de Sfinţii Ahrangheli Mihail şi Gavriil, a fost şi Mihai Bendos din Durleşti. Pentru familia bărbatului ziua a fost, deopotrivă, de bucurie şi amintiri neplăcute.
În luna iulie a acestui an, Mihai Bendos a fost victima unui jaf armat. A fost rănit la cap, piept şi picioare. Acum câteva zile a revenit din Austria unde a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale.
De Arhanghelul Mihail, casa bărbatului a fost neîncăpătoare. Familia, copiii, rudele, dar şi colegul său de partid, liderul PLDM, Vlad Filat, au venit să-i ureze de sănătate şi să ciocnească un pahar de vin cu stăpânul casei.
"De obicei după masă ne ducem la concert în centrul satului, la hora mare. Anul acesta eu nu pot", a spus Mihai Bendos.
Soţia acestuia a avut grijă ca de pe masa de sărbătoare să nu lipsească bucatele tradiţionale moldoveneşti. "Ca de obicei sarmale, dar mai pregătim ceva deosebit, anul acesta sunt prepeliţele în rolă, deoarece le creştem. Ne strângem la masa mare, asta la noi e tradiţie care nu lipseşte, când eram mai tineri parcă ne atârnam altfel, acuma însă e lege în familie", a povestit soţia.
Poliţia nu i-a găsit încă pe cei care l-au atacat pe Mihai Bendos.