Filat le promite salarii mai mari primarilor, dar nu are bani, deocamdată
Salariile primarilor ar putea fi majorate, pentru a asigura un echilibru în ceea ce priveşte remunerările în administraţiile locale. Anunţul a fost făcut de premierul Vlad Filat, după şedinţa de astăzi a Guvernului. Şeful Executivului nu a precizat cu cât vor fi majorate salariile, însă a anunţat că a cerut ministerelor de profil să identifice surse în acest scop.
"Guvernul a venit cu o propunere legislativă anul trecut. Au fost discuţii speculative, care au dus la amânarea deciziei. O soluţie pentru acoperirea cheltuielilor ar fi redimensionarea surselor alocate pentru anul 2013", a declarat premierul.
Vlad Filat a mai spus că a cerut Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei să vină cu un calcul privind majorarea salariilor şi cu soluţii pentru identificarea surselor financiare.
"Salariul mediu al unui primar, la nivel de localităţi, este de 2.900 de lei. Niciodata nu am fost în situaţia de a spune că cineva în Moldova are salarii mari, dar, prin comparaţie, salariul primarilor este cel mai mic din administraţie. Noi am mers cu modificarea politicii de salarizare, dar când am ajuns să ajustăm salariile, din incapacitate financiară, acest lucru nu a fost posibil. Eu vreau ca toţi cei care muncesc în Moldova să aibă salarii care să le permita să-şi facă datoria, să muncească eficient şi să-şi asigure necesităţile proprii. Suntem constrânşi de realităţi, dar trebuie să asigurăm acest echilibru", a mai declarat şeful Executivului.
Publika.md reaminteşte că, anterior, reprezentanţii Congresului Autorităţilor Locale din Moldova au cerut Guvernului majorarea salariilor primarilor şi preşedinţilor de raioane. Ei spun că o astfel de măsură este prevăzută în Legea privind salariile din sectorul public.