Filat, Lupu şi Chirtoacă - cei mai influenţi în luna februarie. Dodon - urcă, iar Voronin - coboară
Premierul Vlad Filat a fost cel mai influent politician al lunii februarie. Potrivit Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică "Politicon", acesta a primit din partea experţilor13 note de zece şi se află în topul celor mai influenţi 50 de politicieni.
Pe de altă parte, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a luat opt note de zece şi ocupă locul doi, cu două poziţii mai sus faţă de luna ianuarie. Pe locul trei se află primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă. Edilul a fost apreciat cu trei note de zece.
Locul patru i-a revenit liderului PL, Mihai Ghimpu, în creştere cu o treaptă. Acesta este urmat de preşedintele comuniştilor, Vladimir Voronin, care a coborât trei poziţii. Surprinzător este faptul că liderul Socialiştilor, Igor Dodon, este la numai trei puncte distanţă de fostul său şef de partid şi ocupă poziţia a şasea.
Ultimele două poziţii în TOP 50 cei mai influenţi politicieni ai lunii februarie sunt ocupate de politicianul Iurie Roşca şi, respectiv, viceministrul Afacerilor Externe, Andrei Popov.
Politicienii au fost apreciaţi de către 26 de experţi din diferite domenii, după următoarele criterii: influenţa reală asupra deciziilor politice majore din ţară, popularitatea publică, vizibilitatea în sursele media, perspectivele politice. Fiecare expert a apreciat cel puţin 50 de politicieni din lista prezentată de 100 cu o notă de la 1 la 10.
- Filat, Lupu şi Chirtoacă - cei mai influenţi politicieni ai lunii august. "Voronin coboară lent, dar sigur"
- Filat, Lupu şi Chirtoacă, cei mai influenţi politicieni ai anului 2011 (DOC)
- Vladimir Voronin şi Igor Dodon din nou faţă-n faţă! Se întâlnesc mâine să pună ţara la cale
- Nicolae Timofti i-a întrecut pe Ghimpu şi Voronin în topul celor mai influenţi politicieni