Filat, Lupu şi Chirtoacă despre siguranţa în trafic
În legătură cu agravarea situaţiei privind siguranţa circulaţiei rutiere, premierul Vlad Filat a semnat o dispoziţie prin care solicită mai multor instituţii de stat să ia măsuri urgente de prevenire a accidentelor. Premierul a mai adăugat că Guvernul va propune modificarea legislaţiei privind testarea sistematică a şoferilor.
Potrivit dispoziţiei lui Vlad Filat, poliţiştii vor patrula nonstop pe drumurile din ţară şi vor demara o campanie de securizare a perimetrelor şcolilor în perioada examenelor de vară. Totodată, urmează să se desfăşoare un program de combatere a consumului de alcool la volan şi a depăşirii limitei de viteză.
În acelaşi timp, Ministerul Educaţiei şi cel al Tehnologiei Informaţiei trebuie să înăsprească controlul asupra modului de pregătire a şoferilor. Premierul a mai solicitat şi verificarea modului de eliberare a licenţelor în transportul public. Totodată, autorităţile locale au obligaţia de a combate parcările neregulamentare ale mijloacelor de transport.
"Se întâmplă ceva la nivel de transport de pasageri în municipiu. Avem o creştere cu 26%. Aici probabil sunt şi decizii, care trebuie să le ia cei de la administrţia locală", a precizat Filat.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă spune că, mâine, se va întâlni cu transportatorii de pasageri din Capitală, pentru a discuta toate problemele acestora.
"Spuneţi-mi vă rog cine licenţiază activitatea şcolilor de şoferi? Municipiul Chişinău? Cine este responsabil de supravegherea modului în care conduc şoferii, municipiul Chişinău? În ceea ce priveşte accidentul de ieri, pentru mine este interesant cum respectivul microbuz şi respectivul şofer participa la grevă de vreme ce făcea un "calâm" la Ialoveni", a precizat edilul.
Pe de altă parte, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, consideră că situaţia pe drumurile din ţară depinde atât de autorităţi, cât şi de şoferi.
"Mie îmi pare că fiecare trebuie să-şi facă bine treaba, la locul său şi în domeniul său. Din momentul în care serviciile respective vor face o expertiză şi tehnică şi una legislativă", a punctat Lupu.
Reacţiile autorităţilor vin după ce, ieri, în apropierea lacului Dănceni, raionul Ialoveni, a avut loc un grav accident de circulaţie. O autocisternă a izbit în plin un microbuz în care se aflau 16 oameni. În urma impactului, patru oameni şi-au pierdut viaţa, iar printre decedaţi este şi un copil de 12 ani.