Filat nu are întrebări la Ministerul Tineretului şi Sportului
Premierul, Vlad Filat, este mulţumit de felul în care decurg lucrurile la Ministerul Tineretului şi Sportului. După încheierea inspecţiei, de astăzi, 1 aprilie, Filat a declarat pentru presă că nu are critici la adresa nimănui şi că nu va recurge la disponibilizări, aşa cum a făcut în cazul vizitei la Ministerul Sănătăţii.
În acest context, premierul nu a ratat ocazia de a aminti de momentul în care fosta guvernare a cerut dărâmarea stadionului Republican. Filat a declarat că vor fi evaluate costurile şi eficiența propunerilor de proiecte, după care vor fi identificate şi soluţiile pentru refacerea stadionului.
Amintim că premierul Vlad Filat îşi continuă inspecţiile prin ministere. Astăzi, 1 aprilie, şeful Executivului a mers la Ministerul Tineretului şi Sportului, care este condus de liberalul Ion Cebanu. Şi de această dată şedinţa, în cadrul căreia premierul a cerut anumite explicaţii, a fost cu uşile închise.
Precizăm că după inspecţia de la Sănătate, Filat a anunţat că şefa Agenţiei Medicamentului va fi demisă.