Filat: Nu avem un președinte de doi ani pentru că avem un singur candidat... veşnic
”De doi ani Republica Moldova nu are un președinte pentru că avem doar un singur candidat la această funcție”. Astfel, a reacționat premierul Vlad Filat, liderul PLDM, la declarațiile făcute, ieri, de către vicepreședintele PD Vlad Plahotniuc, precum că AIE are desemnat un candidat pentru această funcție și el este Marian Lupu. Vlad Filat a dat de înțeles că Lupu are puţine şanse să fie ales şef al statului.
Cât despre solicitarea bașcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal, către premier de a-și înainta candidatura la fotoliul de șef al statului, Filat a comentat: ”Este o opinie a lui Formuzal și atât. Oricine poate să candideze la funcția de președinte al Republicii Moldova dacă întrunește toate condițiile. Problema este să nu rămâi candidat veșnic”, a mai spus liderul liberal-democraților făcând aluzie la Marian Lupu, care de doi ani este candidatul AIE la președinție.
Amintim că în timpul vizitei premierului Vlad Filat în Găgăuzia, bașcanul Mihail Formuzal l-a îndemnat pe prim-ministru să-şi înainteze candidatura la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.
Formuzal a explicat declarația sa prin faptul că "la moment candidatuar lui Vlad Filat ar fi cea mai reuşită pentru menţinerea stabiltăţii politice în ţară".