Filat: PLDM are trei candidaţi pentru Chişinău
Organizaţia municipală a Partidului Liberal Democrat s-a întrunit, astăzi, 3 aprilie, în şedinţă. Peste 500 de membri s-au adunat pentru a discuta despre congresul partidului, care va avea loc săptămâna viitoare, dar şi despre alegerile locale.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a anunţat că formaţiunea are trei potenţiali candidaţi pentru funcţia de primar al Capitalei.
Liberal-democraţii şi-au ales azi aceeaşi loocaţie în care a avut loc ieri, 2 aprilie, plenara PCRM, în urma căreia a fost desemnat candidatul comuniştilor pentru locale.
Amintim că deocamdată, doar trei partide şi-au anunţat candidaţii pentru fotoliul de primar de Chişinău. Din partea PL, la alegeri va participa actualul primar, Dorin Chirtoacă. Din partea PCRM a fost desemnat Igor Dodon, iar pentru PPCD, "lupta" o va purta Radu Buşilă.
Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov a declarat că în următoarele zile, şi PD va nominaliza persoana care va purta "bătălia" pentru Capitală. "Avem mai multe variante: ar putea fi doamna Buliga sau ar putea fi domnul Filip. Ambii au cunoştinţele necesare pentru a organiza munca unei primării", a spus Diacov.
În acest an, alegerile locale se vor desfăşura pe data de 5 iunie. O decizie în acest sens a fost luată pe 31 martie, în şedinţa în plen a Parlamentului.