Filat recunoaşte că trebuie să renunţe la populism
După ce a fost acuzat în repetate rânduri de populism şi faptul că recurge la acţiuni excesive de PR, astăzi Filat spune: "Trebuie să scoatem din activitatea noastră populismul".
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, unde premierul mai spune că, politicienii din Republica Moldova trebuie să fie foarte prudenţi, nu doar la nivel de declaraţii, dar şi acţiuni.
"Din păcate, pierdem foarte mult timp. Uitaţi-vă: zvonuri, interpretări şi aşa mai departe. Noi avem lucruri foarte importante să le facem rapid", a mai specificat Filat.
Drept acţiune populistă a premierului Vlad Filat a fost calificată adresarea sa către popor, de pe 12 iulie 2011, când anunţa remanieri şi promitea depolitizarea instituţiilor de drept, spunea că va crea un Comitet Naţional pentru Reformă.
Mai mult, analistii consideră că şi raportul de activitate al Guvernului pentru anul 2011, prezentat de Vlad Filat, de asemenea a fost o acţiune de populism politic.
Faptul că Vlad Filat a îngenunchiat în faţa interpretului spaniol Julio Iglesias şi i-a sărutat mâna, de asemenea a fost calificat drept populism.
Aceleaşi aprecieri le-a primit şi pentru arborarea celui mai mare drapel de stat în faţa Guvernului şi faptul că nu i-a invitat la eveniment pe preşedintele Nicolae Timofti şi speakerul Marian Lupu; pentru faptul că s-a plimbat cu calul lui Voronin ş.a.