Filat se duce la Angela Merkel VEZI PROGRAMUL VIZITEI
Premierul Vlad Filat pleacă în această după-amiază într-o vizită de lucru de 3 zile în Germania. Filat este însoţit de ministrul de Externe, Iurie Leancă, cel al Economiei, Valeriu Lazăr şi vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
"Căutăm în continuare sprijin din partea Germaniei în procesul de integrare europeană, sprijin în continuare în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Şi, sigur, prin intermendiul acestei discuţii, vom încerca să transmitem şi un mesaj politic către investitorii germani, ca să investească în Republica Moldova", a menţionat Vlad Filat ieri, 16 mai, după şedinţa Guvernului.
Deja astăzi, 17 mai, premierul moldovean va vizita o companie nemţească, unde va avea loc o întrevedere a oamenilor de afaceri moldoveni şi germani.
Miercuri, Vlad Filat va participa la Forumul Economic moldo-german, care se va desfăşura la Hamburg.
Joi, Filat se va întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel şi va vizita Parlamentul Germaniei.