Filat şi Bodiu îi "arată fundul" lui Chirtoacă
Istoria se repetă. Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost ignorat din nou de premierul Vlad Filat. Şi contracandidatul său la alegerile locale, Victor Bodiu, s-a făcut că nu-l vede pe edil. S-a întâmplat după meciul de rugby între echipele Moldovei şi Olandei, care a avut loc, astăzi, 30 aprilie, la Chişinău.
Premierul Vlad Filat şi candidatul PLDM la funcţia de primar al Capitalei, Victor Bodiu, au făcut, după meci, o poză împreună cu membrii celor două echipe. În scurt timp, acestora li s-a alăturat şi candidatul desemnat al PL, primarul Dorin Chirtoacă.
Ulterior, Dorin Chirtoacă a dat mâna cu membrii echipei Moldovei. Deşi, la un moment dat, s-au pomenit faţă în faţă cu Dorin Chirtoacă, Vlad Filat şi Victor Bodiu i-au întors spatele.
Vlad Filat şi Victor Bodiu au privit meciul de la început până la sfârşit. Dorin Chirtoacă a venit doar la finalul acestuia. Edilul a explicat că nu a putut să vină de la început, pentru că a mai avut şi alte treburi.
Amintim că Dorin Chirtoacă s-a mai pomenit într-o asemenea situaţie pe 26 aprilie, la ceremonia de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl. Şi atunci, premierul Vlad Filat, care a dat mâna cu mai mulţi oficiali, i-a întors spatele primarului Dorin Chirtoacă şi nu l-a salutat.
- Numele lui Chirtoacă "a ajuns" pe drumuri
- Chirtoacă: Dacă investitorii nu aveau cu cine vorbi, nu erau nici troleibuze, nici staţie de epurare
- Spectacol electoral de Blajini: Bodiu și Chirtoacă s-au certat în mijlocul străzii
- Gunoiște în loc de stadion olimpic: Terenul de lângă Circ este în stare deplorabilă