Filat şi Bumacov vor mai multe zile pentru "Ziua Vinului". Şi data sărbătorii a fost schimbată
Premierul şi ministrul Agriculturii sunt nemulţumiţi de faptul că Ziua Vinului se sărbătoreşte toamna doar pentru o singură zi. Indignarea membrilor Executivului a sunat în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului, când s-a aprobat ca acest eveniment să fie sărbătorit mai devreme şi mai mult timp.
"Poate organizăm Festivalul nu doar pentru o zi? Nu reuşesc să vină toţi", a sugerat Filat. Iniţiativa a fost preluată imediat de către ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, care a declarat că vor fi specificate 2 zile pentru această sărbătoare în hotărârea de Guvern. "Telepatie", a conchis şeful Cabinetului de Miniştri.
Astfel, potrivit hotărârii Executivului, festivalul Ziua Vinului nu va avea loc în a doua duminică a lunii octombrie, ci se va sărbători în prima sâmbătă şi duminică a lunii octombrie. Bumacov a ţinut să specifice că aceste modificări au fost făcute pentru că festivalul coincidea cu Hramul Chișinăului, care se desfăşoară la 14 octombrie.
Totodată, s-a anunţat că sărbătoarea dedicată vinului va fi organizată şi în acest an la Centrul de Expoziţii Moldexpo, fapt salutat de Vlad Filat. "Infrastuctura este perfectă. Mai sunt pavilioane care pot fi utilizate în caz de ploaie. Vinul nostru chiar este cel mai bun", a declarat Filat.