Filat vrea să facă masaj agricultorilor când aude de privatizări VIDEO
"Ar fi bine ca hotelul Zarea să fie păstrat în sistemul educaţional. Hotelul îşi permite să investească circa 5 milioane de lei în reparaţii. Asta arată că este un mecanism viabil şi că nu moare. Suntem invidiaţi, fiecare minister şi fiecare ţară ar vrea să aibă aşa ceva. Ministerul dispune de această bijuterie", a declarat Sleahtiţchi.
Premierul s-a arătat deranjat de declaraţia ministrului şi a ţinut să dea o replică. "Bijuterie ar trebui sa fie sistemul educaţional, nu un hotel, care să reprezinte sistemul. Ministerele să nu se ocupe de hoteluri, cantine, ci de politici şi performanţă în domeniu", a replicat Vlad Filat subliniind că hotelul nu dă dovadă de performanţă.
Totodată, şi tema privatizării Circului a făcut să sară scântei la Guvern. Asta după ce viceministrul Culturii s-a arătat nemulţumit că şi Circul este inclus în lista proprietăților de stat care pot fi supuse privatizării.
"Circul este şi trebuie să fie o instituţie strategică a statului. Dacă o vom supune privatizării, o vom pierde", a menţionat viceministrul Culturii, Gheorghe Postică. Declaraţia a stârnit râsul ministrului Economiei, Valeriu Lazăr.
Declaraţia viceministrului l-a deranjat din nou pe premier, care brusc a ţinut să-şi amintească de masaj după ce a criticat intervenţia lui Postică. "Unde este proiectul de reabilitare a Circului? Aveţi aproape trei ani de când sunteţi la minister. Veniţi, propuneţi, elaboraţi... Eu de exemplu, am avut o discuţie cu Bumacov. Am rămas mulţumit de această dată, pentru că..., în agricultură, în ultimul timp, trebuie să mă învăţ să fac şi masaj, ca să fie satisfacţie totală. Nu ajunge toate măsurile întreprinse... Eu vreau şi un pic de apreciere", a declarat Filat. Asta în contextul în care Moldova este lovită de o secetă cumplită.
Publika.md aminteşte că statul a scos la vânzare pachetele acţiunilor statului din 27 de întreprinderi. Patrimoniul respectiv este evaluat la 930 de milioane de lei. Un pachet de acţiuni al companiei "Viorica-Cosmetic" deja a fost vândut la preţul de 51 de milioane de lei.