Filat vrea un dialog cu Smirnov: Avem foarte multe lucruri de discutat
Prim-ministrul Vlad Filat declară că o invitaţie la dialog, adresată liderului transnistrean Igor Smirnov, este permanent deschisă. "Eu nu am nevoie de formalităţi în acest sens. Cred că se poate discuta atunci când apar probleme", a declarat Filat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Potrivit premierului moldovean, dincolo de aspectul de reglementare, urmează să fie asigurate condiţii de viaţă mai bune pentru oameni, de pe ambele maluri ale Nistrului. "Ţine şi de circulaţie, ţine şi de relaţiile economice, ţine şi de reluarea convorbirilor telefonice fixe într-o manieră normală, firească. Deci, sunt foarte multe probleme, care pot fi rezolvate imediat, dacă există bunăvoinţă. Din partea noastră există toată deschiderea şi bunăvoinţa deoarece aceste măsuri vizează cetăţeanul, nu administraţia sau nu anumiţi funcţionari. Dar oamenii care trăiesc pe malul stâng al Nistrului", a subliniat Filat.
Vlad Filat a mai adăugat că reglementarea conflictului transnistrean reprezintă o prioriatate şi pe agenda bilaterală moldo-germană, întrucât cancelarul german Angela Merkel are implicare personală în această problemă. "Din momentul în care dânsa s-a implicat, toţi au simţit un progres. Eu cred că în cadrul discuţiei noi vom atinge, pe de o parte, evaluarea a acelor ce s-a întâmplat pe parcursul acestui an şi vom trasa obiective de viitor", a mai spus prim-ministrul.
Întrebat despre declaraţia lui Igor Smirnov, precum că întâlnirea de la Moscova în formatul 5+2 ar putea să nu aibă loc şi să nu dea roade, Filat a refuzat să comenteze.